Recent, Darren Cahill a vorbit cu sinceritate despre cel mai dificil moment din perioada în care a fost antrenorul Simonei Halep. Subiectul a făcut, evident, înconjurul lumii.
Americanii au reacționat imediat, redând cuvintele australianului. Acesta făcea referire la finala de tristă amintire de la Roland Garros 2017, pierdută în fața letonei Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6.
Între timp, sportiva noastră a pus capăt carierei. A trecut deja o lună de la anunțul făcut imediat după meciul din primul tur al competiției Transylvania Open, care a avut loc la Cluj-Napoca.
Dezvăluirile făcute de Cahill au intrat, inevitabil, în atenția jurnaliștilor de peste Ocean. Aceștia au rememorat, totodată, cele întâmplate în meciul care părea să-i aducă Simonei Halep primul titlu de Grand Slam. N-a fost să fie atunci, deși se afla la adăpostul unui prim set câștigat fără emoții.
„Antrenorul Darren Cahill a dezvăluit că Simona Halep a suferit foarte mult și chiar s-a simțit «mizerabilă» în urma înfrângerii sfâșietoare pe care a suferit-o în finala din 2017 a Openului Franței. De asemenea, a mai spus că a avut nevoie de timp până să-și dea seama cum s-o ajute pe româncă.
Ani întregi, aceasta era una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii, dar nu reușea să cucerească un trofeu de Grand Slam. După o finală pierdută în trei seturi la Roland Garros în fața Mariei Sharapova, în 2014, a avut o nouă oportunitate în același loc, trei ani mai târziu. De data aceasta, a condus cu 1-0 la seturi și a părut că se îndreaptă spre îndeplinirea visului, dar nu a reușit, fiindcă Ostapenko a revenit uluitor.
În urma înfrângerii, Halep s-a simțit devastată. Cahill a observat acest lucru, dar a crezut că îi va fi de ajutor dacă va avea o atitudine pozitivă”, au scris cei de la tennisworldusa.org, redând apoi confesiunea lui Darren Cahill.
La trei luni distanță de meciul din ultimul act al Openului Francez, australianul a înțeles că a fost prea dur în relația cu Simona Halep. A contat enorm intervenția preparatorului fizic din acea perioadă, Teo Cercel.
„A jucat cu Sharapova în primul tur la US Open, un meci uriaș pe care l-a pierdut. A jucat destul de bine, iar după meci a venit la mine să discutăm despre meci, avea lacrimi în ochi. M-a întrebat cum a jucat. Eu am început să vorbesc despre aspectele tehnice… un idiot. Nu voia să audă asta. S-a ridicat, eu eram la mijlocul unei propoziții, și a plecat plângând.
Teo Cercel, preparatorul fizic, mergea după Simona în vestiar și a trecut pe lângă mine, s-a uitat la mine și mi-a făcut semn să mă opresc. A venit apoi la mine și mi-a spus «Ascultă, știu ce încerci să faci, dar câteodată ești prea dur cu ea. E o fată tânără, nimeni nu se aștepta să fie o tenismenă atât de bună, face o treabă grozavă, poate că uneori doar trebui s-o îmbrățișezi și să-i spui c-o iubești».
A doua zi, am văzut-o și i-am spus: «Ultimele opt săptămâni sunt din cauza mea. Am făcut o mare greșeală. Știu că suferi, și eu sufăr, dar pe interior». Am început să plâng și am îmbrățișat-o. A început și ea să plângă și mi-a zis că aștepta îmbrățișarea asta de trei luni”, a povestit Cahill.